Afacerea de viitor cu care românii pot da lovitura. Fructele care se plantează usor, cresc repede și aduc bani buni

de: Cojocaru Cristian
28 10. 2022

Afacerea de viitor la care românii pot apela este aceea de a recolta fructe exotice. Schimbările climatice le permit acum românilor să crească plante care în mod normal se dezvoltă în zonele cu climă caldă.

Încălzirea globală este resimțită inclusiv pe teritoriul țării noastre, astfel că românii, inventivi de fel, s-au gândit că pot profita de acest lucru pentru a planta fructe exotice. Specialiștii din domeniu au pregătit deja câteva astfel de plante care au fost aduse din țările cu un climat cald.

Într-una dintre stațiunile de cercetare ale țării, în afară de kiwi, urmează a fi aclimatizate și alte fructe precum kaki și pawpaw. După ce vor trece de această perioadă, ele vor putea fi crescute și de alte persoane care doresc să cultive fructe exotice.

Acesta este locul în care au apărut pentru prima dată și primii butași de kiwi, fiind însă de dimensiuni mai mici în comparație cu cele aflate pe piață, însă cu un gust mai bogat.

„Specia noastră face fructele ceva mai micuţe, în jur de 20 de grame, care nu are perişori pe fruct. Se poate consuma ca atare, este foarte bogată în vitamine, mai ales vitamina C, mai mult decât citricele, lămâia, chiar şi decât cătina. Poate avea fructe verzi, roşii şi violet. La gust se aseamănă cu kiwi-ul, dar un pic mai dulce.

Este în al doilea an de la plantat şi deja a rodit. Iarna este sensibilă la frig, din ce am observat. Specia îngheaţă la minus 20 de grade, dar noi, ca să o protejăm iarna, o îmbrăcăm în zona inferioară cu paie. Trebuie să fim atenţi să nu băltească apa în jurul ei”, după cum a declarat Andrei Tabacu, inginer din cadrul stațiunii.

Plantație de Kiwi (Foto: Pestre.ro)

Afacerea de viitor din agricultură cu care românii ar putea da lovitura

Cercetătorii speră ca rezultate să fie unele pozitive, astfel că cei care vor dori să cultive astfel de plante, ar putea da lovitura. Specialiștii din cadrul stațiunii buzoiene afirmă că planta nu are dăunători. Astfel, cheltuielile de întreținere vor fi relativ mai mici.

Fructul respectiv se poate cultiva în zonele de câmpie, acolo unde pot lua locul livezilor de meri. În prezent, la stația respectivă există doar o recoltă mică ce se întinde pe o suprafață de o sută de metri pătrați, scopul înființării sale fiind acela de a se constata dacă în România poate exista o cultură de kiwi.

Lotul respectiv a luat ființă în urmă cu doi ani la Stațiunea de Cercetare de la Istrița, acolo unde sunt cultivate și alte plante specifice țărilor cu un climat cald. Pawpaw sau așa cum mai este cunoscut „banana nordului” este o plantă care provine din Ohio.

De asemenea, la stațiunea respectivă se mai regăsesc și kaki și rodie. Aceste specii de plante nu vor fi de vânzare până în momentul în care perioada de cercetare nu va fi finalizată. Pe lângă aceste plante, curmalul chinezesc face parte din gama de soiuri străine climei și solului nostru.